Celelalte părți sociale ale companiei sunt deținute de acționarii inițiali ai Marketizator Friends
SRL – Etcetera Experts SRL și Radu Valentin, care în prezent dețin fiecare 37,45%
Tot businessul – și producția și retailul – este operat pe o singură firmă, Musette Exim, cu afaceri de 104 mil. lei în 2022, cel mai recent an pentru care există date publice
Ca urmare a acestei tranzacții, fondul devine acționar al companiei Mediplus Exim, liderul pieței de distribuție de medicamente, și al celui de-al doilea jucător din retailul farma
Amsterdam – Bucharest Branch, CEC Bank S.A., în calitate de Mandated Lead Arranger, Intesa Sanpaolo România S.A. și UniCredit Bank S.A., în calitate de Senior Lead Arrangers, Exim Banca
Export-Import Bank of the United States (EXIM) și-a exprimat sprijinul de principiu pentru proiect și analizează instrumente de finanțare de aproximativ 5,6 miliarde de dolari, în timp
Majorarea capitalului cu 291.972.974 de acțiuni noi, cu o valoare nominală de 2,5 RON/acțiune, a avut loc în contextul accesării creditului acordat de EXIM Banca Românească.
Lucrările de construcție în cazul ambelor proiecte vor fi executate de Chinese State Railway Company, iar finanțarea va fi asigurată de China Exim Bank și Banca Ungurească de Investiții
Trezoreriei SUA, precum și cu conducerea Development Finance Corporation (DFC), agenția federalǎ a Statelor Unite care finanțeazǎ investiții americane strategice în piețele emergente și US Exim
În România sunt șapte bănci de importanță sistemică, respectiv Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, UniCredit, BRD-SocGen, Raiffeisen și Exim Banca Românească.