EBIT-ul a crescut cu 8%, la 2,81 miliarde lei, iar EBITDA a urcat cu 9,45%, depășind 3,31 miliarde lei, confirmând o profitabilitate operațională ridicată, în special pe zona activităților
„Decizia mea de a face un step-down din rolul operațional în Procesio nu reprezintă un exit, ci o reconfigurare a implicării mele la nivel de fondatori și un pas natural într-o etapă
În lipsa unui fir narativ matur, spațiul este ocupat de povești simpliste și radicale: frica de străini, resentimentul față de elite, iluziile soluțiilor magice.
creșterea salariului minim pe economie de pe 1 iulie putem asista la restructurări și chiar la falimemtul unor companii“, spune Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite
Evoluția forțelor ruse pe front
În primul an al invaziei, majoritatea soldaților proveneau din armata regulată, inclusiv din divizii de elită, trimise să cucerească Kievul în câteva
platformă ce conține experiențe de neegalat, incluzând acces privilegiat în lounge-uri de aeroporturi interne și internaționale, servicii de protocol VIP, asistență concierge de elită
La evaluările actuale, spune Braun-Erdei, e normal ca orice antreprenor să ia în calcul un exit sau o finanțare a extinderii prin bursă, pentru că banii și apetitul există.