Noile amendamente aduse la legea spațiilor verzi reprezintă o amputare a infrastructurii verzi, spun specialiștii din domeniul arhitecturii, urbanismului și amenajării peisajului.
prețului la gaze, dar și cerința de a lucra cu firme locale și cu muncitori români sunt cele mai fierbinți puncte de negociere între tabăra petroliștilor și stat în legătură cu legea
Horia Braun, economist-șef al BCR, una dintre cele mai mari instituții de credit din România, a fost numit președinte executiv (CEO) al Erste Asset Management, ceea ce înseamnă că
cel energetic, s-a apreciat marți cu 2,6%, evoluție determinată în principal de proiectul de lege prin care se intenționează modificarea legii fondurilor de investiții alternative (legea
Companiile din industria petrolieră solicită statului măsuri de stimulare a investițiilor în domeniu și consideră că OUG 27/2020, act care amendează și completează Legea Petrolului
Săptămâna aceasta a fost adoptată de Parlament legea 478/2020 de modificare a Codului fiscal. Aceasta a fost trimisă spre promulgare și va produce efecte în special în anul 2021.
Proiectul prin care se modifică legea leasingului a fost adoptat de Camera Deputaților una dintre modificări fiind aceea de a permite utilizatorului să vândă bunul acordat de finanțator
legislației din domeniul prevenirii discriminării la locul de muncă, anume Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Legea