Evergent Investment (EVER), fond de investiții cotat la Bursa de Valori București, cu un randament de 120% în ultimul an, consideră că piața de capital din România este, în prezent...
Informațională este de a promova producția software din România și intenționează să organizeze un târg la care să participe firmele românești din acest domeniu pentru a-și face mai bine
Puterea de cumpărare a consumatorilor a continuat să slăbească pe ansamblul primului trimestru (T1) din acest an, în corelație cu încetinirea creșterii veniturilor populației și cu...
Mobile devine din ce în ce mai mult un instrument activ de gestionare a banilor, în deplină concordanță cu strategia Raiffeisen Bank de a-i ajuta pe clienți să își administreze mai bine
că a vândut hotelul Rusca din Hunedoara la prețul de 1,1 mil. euro, la care se adaugă TVA, dar odată cu publicarea acestei informații a venit și întrebarea firească a tuturor – „cine
sub presiunea situației politice și economice, el are în mânecă un “plan B” pe care îl va pune în aplicare, astfel încât businessul companiei pe care o conduce să nu fie
Cargill, numărul unu pe piața locală a caselor de comerț cu materii prime agricole, ține în conservare un siloz de 47.000 de tone și o altă bază de preluare de 16.000 de tone în județul
Producătorul de bere Ursus, cu afaceri de aproape 290 de mil. de euro în 2012 și aproximativ 1.400 de angajați în prezent, l-a promovat la conducerea departamentului de corporate a...
Un român a achiziționat luna trecută un Aston Martin V12 Vantage Roadster, unul dintre cele mai exclusiviste automobile de pe piața europeană, lansat în acest an, cu un preț de pes...