Ceilalți furnizori amendați până în prezent de ANCOM pentru încălcarea drepturilor rezervate CNPR sunt TCE Post SRL, Associated Group Communications SRL, Total Post Services SRL și
conturi Google Wallet Merchant pentru a putea încasa direct banii obținuți prin vânzarea aplicațiilor, însă gigantul american nu permite și modificarea țării pentru conturile deja create
repusă pe picioare dacă se permite, printre altele, emiterea de euroobligațiuni în special pentru finanțarea marilor proiecte de infrastructură, iar la nivel național, dacă sunt create
luni, de 2,2%, după ce marți a atins maximul istoric, fiind impulsionat în principal de optimismul investitorilor după publicarea datelor privind numărul de noi locuri de muncă create
Business Integrated Solutions (UBIS), compania de servicii a grupului italian UniCredit, a declarat că România va fi în cadrul grupului un „centru global de competență“, unde vor fi create
obiecte și echipamente într-o rețea complexă vor avea un impact major asupra securității IT în mediul de business, companiile urmând să se confrunte cu o serie de vulnerabilități create