Maghiarii de la PortfoLion (parte a grupului OTP) și Day One Capital, alături de investitori atrași printr-o campanie privată derulată pe platforma locală SeedBlink, au pariat 8,5 milioane
SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, îl numește pe Andrei Dudoiu, care până acum era președinte al Consiliului de Administrație, în rolul de CEO, au transmis
În zona digitală este o tendință clară către antreprenoriat, dar companiile formate în jurul unui om, one man show, sunt tot mai greu de realizat și ulterior vândut, consideră Dragoș
Potrivit calculelor realizate de ZF, la cele mai recente mari listări de la BVB, precum One United, Transport Trade Services, Aquila, costurile de consultanță au fost de 3-4% din valoarea
United Properties în cadrul în cadrul Conferinței Birouri și Rezidențial 2021 realizată de ZF în parteneriat cu One United Properties, C&W Echinox, Crosspoint Real Estate, PSC
Președintele american Donald Trump s-a declarat vizibil mulțumit după prima sa întâlnire cu liderul chinez Xi Jinping, de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie.
Comisia Europeană pregătește contramăsuri concrete în cazul în care Statele Unite vor impune tarife semnificative pe importurile de oțel și aluminiu, scrie Deutsche Welle.