Legea inițială a Pilonului 2 prevedea creșterea contribuției la 6%, însă procesul de majorare graduală a fost amânat în mai multe rânduri din cauza presiunilor pe buget, a declarat
caută să implementeze soluții de gestionare a consumului de energie și alte utilități în clădirile deținute, sisteme de monitorizare a liniilor de producție pentru a eficientiza procesul
La prima vedere, Raportul de activitate ANAF pentru semestrul 1 2026 indică progrese în procesul de modernizare privind analiza prețurilor de transfer: ordine aliniate standardelor
Pentru Oana Popescu, pandemia de COVID-19 a venit cu o oportunitate de a testa noi abilități practice, primele sale încercări în procesul de realizare a unor accesorii pentru animalele
Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS Transilvania, consideră că unul dintre factorii care au contribuit la dezvoltarea companiei a fost implicarea unor oameni cu experiență în procesul
Sameday intenționează să intensifice procesul de integrare a rețelelor Sameday și Cargus în primăvara sau la începutul verii anului 2027, după încheierea sezonului de vârf din curierat
Trăim într-o era digitalizată, iar soluțiile de acest tip fac parte din procesul de dezvoltare al unei companii”, a declarat Sorin Manea, șeful diviziei enterprise din cadrul…
Prima achiziție prin programul Prima Mașină nu va avea loc mai devreme de 60-70 de zile, procesul pentru întocmirea dosarului fiind destul de dificil pentru clienți, a declarat la ZF
Înființarea unui corp de experți tehnici auto independenți ar îngreuna procesul de constatare și acordare a despăgubirilor, în condițiile în care peste 80% din daune sunt sub 1500 de