de stânga al Spaniei propune introducerea de limite asupra chiriilor în condițiile creșterii puternice a prețurilor locuințelor la nivel european, parte a unui proiect de lege în sector
în funcțiune mii de megawați în proiecte de energie verde în vederea atingerii țintelor de regenerabile determină statul român să lanseze o nouă schemă de sprijin pentru acest sector
Când Daniel Obajtek a devenit șef al gigantului polonez de energie controlat de stat Energa în 2017, lipsa sa de experiență în sector a făcut vâlvă: la acea vreme șef al unei agenții
Candidații din HoReCa au fost în topul celor mai căutați candidați de către angajatori în primul semestru al anului 2019, iar numărul celor care au aplicat la un loc de muncă în acest sector
guvernul țării să-și abandoneze angajamentul privind bugetele echilibrate, în condițiile în care acestea și-au redus estimările de creștere economică și au avertizat că vitalul sector
Angajații români din bănci au printre cele mai mici salarii înregistrate la nivelul acestui sector în regiune, cu o medie de 718 euro pe lună, depășind doar Bulgaria, unde veniturile
Comisiei Europene de reducere a emisiilor de carbon, însă vânzările au scăzut cu 6,5% anul trecut în UE, ceea ce va presa executivul european în noua sa componență să revigoreze acest sector