În primul val de energie regenerabilă, mai spune acesta, ponderea a fost mult mai mare pe energie eoliană raportat la energia solară, în schimb acum, în al doilea val, trendul este
Cel puțin la ING este o zonă foarte, foarte activă, fie că vorbim de energia tradițională, fie că vorbim de energia regenerabilă, fie că vorbim de noile surse de energie.
Cel mai mare fond de pensii din Norvegia se teme întotdeauna de ceea ce poate fi mai rău, iar strategia de a paria pe cel mai sumbru scenariu pare să dea roade, scrie Bloomberg.
Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților, în care îi informează că dorește să adreseze un mesaj pe teme de politică internă, în
Peste 40 de speakeri din multinaționale, din companii antreprenoriale, din sectorul financiar, autorități, avocați, consultanți sau organizații verzi vor aborda subiecte pe teme de
televizoare sau telefoane inteligente s-au apropiat în 2017 de 3 mld. euro, după un avans de circa 15% comparativ cu anul anterior, conform calculelor ZF pe baza raportului GfK Temax
Teama de a călători rămâne printre turiștii care au rezervat vacanțe de vară înainte ca pandemia să-și intre în drepturi, chiar dacă hotelurile, zborurile și turismul în general se
Inflația din zona euro și-a temperat creșterea în iunie, diminuând temporar teama că redeschiderea economiilor blocului va alimenta creșterea prețurilor, deși economiștii se așteaptă