Astfel de module am făcut pe securitate la incendiu – cum să prevenim incendiile acasă și ce trebuie să asigure fiecare lucrător având în vedere că exploatează foarte mult instalația
Pentru un prosumator obișnuit, cu 5,4 kW panouri și instalație monofazată, soluția depinde de invertorul existent: dacă acesta este hibrid, se adaugă doar bateria compatibilă, altfel
Potrivit unui centralizator publicat de ANRE la finalul anului trecut, pe 31.12.2013 erau acreditați pentru sistemul de sprijin prin certificate verzi aproape 4.350 MW instalați în
Spre comparație, sectorul energiei solare a câștigat numai 43 MW, instalați în urma unor investiții de circa 64 de milioane de euro, plecând de la un cost standard pentru instalarea
Sistemele de navigație pentru mașini, care pot anticipa blocaje în trafic analizând datele transmise de senzorii instalați în automobile și pe șosele, camerele video de supraveghere
Spre exemplu, la începutul anului 2009 în România erau numai 14 MW instalați în proiecte eoliene, în timp ce în parcuri solare nu era nici măcar un megawatt instalat.
.
“Între 2.800 și 3.200 MW ar putea fi instalați până la sfârșitul lui 2014, dacă nu vor avea loc alte răsturnări spectaculoase de situație, fie datorită crizei datoriei suverane