Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă locală după active, a ajuns la circa 410.000 de carduri de credit în portofoliu, ceea ce înseamnă o cotă de piață de circa 14% pe acest
Francezii de la BNP Paribas sunt în discuții cu nemții de la Deutsche Bank pentru a prelua operațiunile de brokeraj ale creditorului german, ceea ce implică transferul a circa 800 de
Piața totală a fuziunilor și achizițiilor din România s-a situat între 3,8 și 4,3 miliarde de euro anul trecut, potrivit estimărilor Deloitte, ceea ce înseamnă că fondurile de invesiții
Acționarul majoritar al Zentiva București (SCD) a achiziționat doar 0,7% din cele 28 de milioane de acțiuni care au făcut obiectul unei oferte de preluare integrală, ceea ce înseamnă
Restructurarea sistemului bancar a continuat în primul semestru (S1) din 2018 în ceea ce privește rețeaua teritorială, astfel că băncile care activează pe piața locală au ajuns să
Medicul Wargha Enayati susține că pacienții care nu au probleme urgente aleg să nu mai vină la consultații, în contextul în care spitalele se luptă cu noul coronavirus, ceea ce poate
Începând cu data de 1 iulie 2020 piața gazelor naturale se va liberaliza, ceea ce înseamnă că prețurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienții casnici nu vor mai fi reglementate
România a primit, în primele cinci luni din 2017, din fondurile structurale ale UE pentru exercițiul financiar 2014-2020, un milion de euro, ceea ce corespunde unei „absorbții“ de 0,004%
România a primit, în primele cinci luni din 2017, din fondurile structurale ale UE pentru exercițiul financiar 2014-2020, un milion de euro, ceea ce corespunde unei „absorbții“ de 0,004%
Generația millennium este caracterizată prin dorința de a experimenta, ceea ce înseamnă că băncile trebuie să se mențină competitive prin produsele sau serviciile oferite, este de părere