De atunci, Oltchim funcționează la capacitate redusă, o parte din instalați fiind închise, iar din această cauză compania a acumulat pierderi și datorii foarte mari.
Aici lucrează acum 4.500 de oameni care anul trecut au produs aproape 150.000 de mașini și 300.000 de motoare, iar în urma investițiilor, în ultimul an au fost instalați în uzină 150
În plus, Uzina de Asamblare a Vehiculelor a trecut recent prin îmbunătățiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboți fiind instalați pentru a spori eficiența și calitatea în
Pentru 2026, în baza avizelor tehnice de racordare existente acum ar trebui puse în funcțiune proiecte eoliene cu o capacitate de aproape 500 MW, în 2027 ar trebui instalați alți 316
Dacă aplicăm acest procent de 15% la aproape 50.000 MW teoretici, ajungem la acea valoare de circa 6.000 de MW care vor fi instalați în următorii ani”, a detaliat Florin Pop, director
În ultimii zece ani s-au investit sute de milioane de euro în instalațiile de la Oltchim, care sunt la zi cu tehnologia, dar până acum niciun investitor nu și-a exprimat clar intenția
la 48 de ore, potrivit Mediafax, care mai transmite că în perioada luni-miercuri, numărul celor care au reclamat întreruperi în furnizarea energiei electrice sau anomalii la instalațiile