Compania țintește venituri de peste 5 milioane de euro anul acesta, în prezent furnizând soluții software și servicii IT pentru firme precum Groupama sau City Grill.
Transgaz (TGN), transportatorul național de gaze naturale, a anunțat că a încheiat un acord de interconectare cu Bulgartransgaz, operatorul bulgar, precum și cu Uktransgaz, operatorul
Organe de asamblare Brașov (ORAS), companie specializată în executarea componentelor de asamblare, precum bolțuri, șuruburi, piulițe, a intrat în insolvență după patru ani consecutivi
Absolvenții de liceu nu au cunoștințe la matematică, astfel că ajung să nu înțeleagă discipline precum chimie sau fizică, a spus Marian Staș, expert în educație.
Dacia Sandero a fost autoturismul cu cele mai multe mașini noi înmatriculate în ianuarie, potrivit datelor Jato Dynamics, depășind modele precum Peugeot 208 sau Volkswagen Golf.
♦ Piața românească a fost dominată în 2018 de proiectele marilor dezvoltatori precum CTP Invest, WDP, Logicor și P3, care au absorbit 61% din totalul cererilor.
Pe lângă produse electro-IT, românii au cumpărat și foarte multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilă și obiecte decorative, precum și cărți sau produse naturiste.
În fabrica de la Roman, Cersanit produce ceramică sanitară, căzi de acril, cabine de duș și mobilier de baie, precum și gresie și faianță din porțelan.
Digitalizarea începută forțat în ultimele luni ar trebui să continue și de acum înainte, cu precădere în instituțiile publice și în domenii precum educație și sănătate.
Brandul Pep&Pepper este dezvoltat de antreprenorii locali care au și franciza Salad Box, dar și alte businessuri în domeniul restaurantelor precum Taksim sau Resto Aperto.