Alpha Quest Funds, fond de investiții paneuropean reglementat de Autoritatea pentru Servicii Financiare din Malta și cel mai important investitor instituțional pe piața restituirii
Cea mai recentă tentativă a IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial, de a își reforma modelul de afaceri vechi de un secol în fața transformărilor periodice din sectorul
Christophe Gourlet, directorul general al Sanofi România, cel mai mare jucător de pe piața farmaceutică locală, spune că exporturile fabricii Zentiva pe care grupul francez o deține
Potrivit unor surse din piață, cei mai interesați de această preluare ar fi State Grid Corporation of China, cea mai mare companie de transport și distribuție a energiei din lume.
România ocupă locul patru într-un clasament format din șapte state europene privind gradul de dezvoltare al plăților electronice, cu un punctaj de 54 din 100, potrivit Indicelui Plăților
Gabriel State, un antreprenor ploieștean care a deschis acum cinci ani împreună cu soția sa Ana Cofetăriile Ana State, în care vinde zilnic 2.000 de prăjituri, a investit un milion
Restricțiile impuse de Ungaria împotriva investitorilor în terenuri arabile din alte țări membre ale Uniunii Europene încalcă drepturile de bază prevăzute de legislația europeană,...
Liderul Partidului Liga Matteo Salvini a făcut apel la cea mai mare companie de utilități a țării, Enel, să contribuie mai mult pentru reducerea facturilor la energie.