Investim constant în modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a o face mai fiabilă și mai rezilientă în fața schimbărilor climatice, dar și pentru a putea servi
În urma tranzactiei, activele detinute și operațiunile desfășurate de KMGI în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare și vor viza atât creșterea performanțelor
acceptarea și înscrierea solicitanților deschisă după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
durabilă, menite să crească atractivitatea și competitivitatea transportului public, contribuind totodată la reducerea poluării atmosferice și fonice, a emisiilor de gaze cu efect de seră
Investiția va duce totodată la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 1353 tone CO2 / an.
’’Fiecare dintre cele două instalații va dispune de sisteme de baterii
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Croma România SRL a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 8,3 mil. lei (aproape 2 mil. euro), în creștere cu 20% comparativ
Datele de la Ministerul de Finanțe arată că firma Autoportal SRL, din comuna Budești, județul Vâlcea, a avut în 2015 o cifră de afaceri de 10 milioane de lei, pierderi de
Tranzacția va fi derulată prin Socefin SRL, un vehicul de investiții deținut integral de Socep și folosit pentru a administra plasamente financiare precum acțiuni la Romgaz, Electrica
Compania a avut o cifră de afaceri de peste 27 mil. euro anul trecut (cât reprezintă cifrele de afaceri înregistrate de Centrul Medical Unirea SRL și Euroclinic Hospitals SA, potrivit