Aeroportul Otopeni ar putea fi listat la Bursa de Valori București peste un an, pe fondul creșterii economice înregistrate de România, ceea ce determină populația să călătorească
Cele mai mari zece bănci locale în funcție de volumul depozitelor atrase de la populație și firme dețin resurse de aproape 200 mld lei, ceea ce reprezintă circa 87% din totalul economiilor
Ministerul de Finanțe a propus suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima casă, ceea ce înseamnă că băncile românești vor putea da credite ipotecare prin programul
Noile propuneri în ceea ce privește contabilizarea contractelor de asigurare elaborate de IASB (Consiliul Standardelor Internaționale de Contabilitate) și publicate la 20 iunie 2013
Premierul Victor Ponta a anunțat în această dimineață că contribuția de asigurări va fi redusă cu 5 puncte procentuale la angajator, ceea ce va însemna un efort bugetar de 2,6 miliarde
tipuri distincte de produse - vată bazaltică și vată de sticlă -, așteaptă revenirea pieței rezidențiale, având în vedere că noile locuințe trebuie să respecte anumite standarde în ceea
Danezii de la Vestas, cel mai mare producător de turbine eoliene la nivel global, va ajunge în vara acestui an la proiecte finalizate în România de 1.100 MW, ceea ce, potrivit calculelor
Autoritățile întârzie să tranșeze problema iminentă a scumpirii gazelor naturale, care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie pentru termocentralele pe gaz, ceea ce va scumpi costul
Încrederea investitorilor în economia zonei euro a scăzut pentru a treia lună consecutiv în octombrie și a atins cel mai redus nivel din mai 2013, ceea ce sugerează că blocul comunitar