Cereri de peste două miliarde de lei a atras licitația de ieri prin care Ministerul Finanțelor a vândut obligațiuni de stat pe trei ani, volumul mare de lichiditate disponibilă indicând
Creșterea plasamentelor în titluri de stat a rezervelor valutare deținute de BNR a continuat și în septembrie, în principal pe fondul revenirii pe creștere a rezervelor.
De acum înainte, Microsoft va informa guvernele sau companiile de stat ce discounturi primesc partenerii săi, iar partenerii vor fi la rândul lor obligați să aplice reducerile și către
Marile companii, printre care Apple, Google, Microsoft, au acumulat rezerve record de capital de apoape 7.000 de miliarde de dolari și se pregătesc să se lanseze într-o frenezie a...
Persoanele consacrate deja ca antreprenori care își asumă un rol de angel investor sunt de ani buni una dintre cele mai eficiente surse de finanțare pentru start-up-uri în SUA, spre
Fove, un start-up japonez care dezvoltă căști de realitate virtuală, asemănătoare celor de la Samsung, a primit o finanțare de 11 milioane de dolari de la investitori precum Colopl