cardiologie, ORL, oftalmologie sau la alte specialități medicale, oferită în ambulatoriu și care implică proceduri diagnostice simple, este evaluată și implicit decontată cu 20 de lei de Casa
Casa de Insolvență Transilvania (CITR), administrator judiciar al companiei Agroli Group (în faliment), a scos mai multe active ale companiei din județul Dâmbovița.
Casa de avocatură Ionescu și Sava, înființată în urmă cu zece ani, a terminat anul trecut cu afaceri de 1,8 milioane de euro, față de 60.000 de euro în 2005, primul an de funcționare
Președintele consiliului de administrație și directorul general al Equity Invest Gabriel Gheorghe, preia acțiunile deținute la casa de brokeraj de fostul ministru al economiei Adriean
Casa de avocatură Popovici, Nițu, Stoica & Asociații a asistat cumpărătorul, respectiv frații Adrian și Dragoș Pavăl, în preluarea proiectului de birouri The Bridge pentru 200 mil.
La sfârșitul lui iulie 2020, magazinele cu produse de panificație Casa Brutarilor, deținute Dragoș Șerb, au pus lacătul pe ușă după ce vânzările scăzuseră cu 80% de la debutul pandemiei
Casa de avocatură PeliFilip a cooptat-o pe Laura Grigore în poziția de Senior Associate, acesta urmând să se alăture echipei în cadrul practicii de drept comercial, consolidând astfel
Germania creează locuri de muncă americane, a declarat cancelarul german Angela Merkel ca reacție la criticile formulate de Casa Albă cu privire la faptul că Germania exportă semnificativ