Șantierul Naval Severnav din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) și-a anunțat acționarii că, în data de 4 aprilie, a încheiat un contract comercial cu CNFR Navrom Galați, companie
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat contractul pentru preluarea de gaze naturale din proiectul Neptun Deep din
Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT, listat la Bursă sub simbolul AST, și-a informat acționarii cu privire la încheierea unui contract în valoare de 1,55 milioane
Compania de prospectare geologică Prospecțiuni București (PRSN), deținută majoritar de omul de afaceri Ovidiu Tender, a raportat încheierea unui contract de prestări servicii cu OMV
Hidroelectrica (H2O), cea mai mare companie de la Bursa de Valori București, a anunțat semnarea în data de 24 aprilie a contractului cu asocierea Prime Batteries Technology SRL și...
Grupul israelian Nofar Energy, unul dintre cei mai dinamici investitori în energie regenerabilă din România, a semnat un contract EPC (Engineering, Procurement & Construction) la cheie