Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a declarat, luni, după întâlnirea pe care grupul senatorial a avut-o cu ministrul de Interne, Radu Stroe (PNL), că proiectul noului Cod Rutier
Compania de construcții de conducte de gaze, petrol și apă Condmag Brașov (COMI) a înregistrat în primele nouă luni venituri de 69 milioane lei (15,6 milioane euro), în scădere cu 5%
Guvernul a transmis Parlamentului, de această dată sub forma unui proiect de lege, noul Cod al insolvenței, care nu mai prevede că procedura va fi aplicată și dosarelor de insolvență
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea ca prin noul Cod vamal, care va intra în vigoare de la 1 mai 2016, să implementeze un nou sistem informatic de gestiune a deciziilor
John Stubbington, director de operațiuni (COO) al Medicover, cel mai mare investitor străin din piața locală de servicii medicale, spune că grupul își va intensifica investițiile în
fiind menținută pentru discuțiile cu instituțiile financiare internaționale, a anunțat ieri premierul Victor Ponta, cu puțină vreme înainte ca guvernul să aprobe proiectul noului Cod
Bursa de Valori București (BVB), principalul operator bursier de pe piața locală de capital, a început consultările cu companiile listate și organizațiile investitorilor pentru noul cod
Constructorul de conducte de gaze și apă Condmag Brașov (simbol bursier COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a intrat oficial în insolvență, acțiunile sale fiind
Firma de foraj Dafora (DAFR) și constructorul de conducte Condmag (COMI), cele două companii controlate de omul de afaceri Gheorghe Călburean și listate la bursă, au pierdut 40% din
Omul de afaceri Gheorghe Călburean se așteaptă la o revenire a activității în acest an la principalele companii pe care le deține pe bursă, Dafora Mediaș (DAFR) și Condmag Brașov (COMI