Talentul, adaptarea la situații incerte, acceptarea eșecului, atitudinea față de afacere sunt doar câteva reguli care sunt necesare pentru un tânăr antreprenor atunci când vrea...
În final, pentru a porni afacerea, cei doi au apelat la serviciile unui consultant specializat în atragerea de finanțare pentru SRL-D, obținând astfel 8.500 de euro de la stat și alți
Randamentele la titlurile de stat au revenit pe creștere în septembrie după ce în august ajunseseră la minime istorice pentru scadențele mai mici de un an, însă amploarea creșterii
Ministerul Finanțelor a aprobat în ultimul an ajutoare de stat de 436 mil. lei (98 mil. euro) pentru nouă proiecte de investiții cu o valoare totală de un miliard de lei care ar urma
Elian - persoane cu experiență în telecom & construcții, fonduri europene și administrație - au fost numiți săptămâna trecută de premierul Dacian Cioloș în funcțiile de secretari de stat
fiscală arată că începând din luna aprilie a acestui an vom vedea pentru prima oară lista persoanelor fizice care au obligații de plată restante de peste 100 de lei, la bugetul de stat
Trei start-up-uri de tehnologie din România - DeviceHub.net, Traderion și Uipath - au fost acceptate în cadrul incubatorului de start-up-uri Seedcamp din Londra alături de alte 17 companii
în sute de săli de sport, vor să folosească fondurile obținute în urma recentei vânzări a 20% din companie pentru a înființa un fond de investiții orientat spre finanțarea altor start-upuri