Dezvoltatorul One United Properties, controlat de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre cei care au pus bazele casei de investiții Capital Partners (în prezent BT Capital
Proiectul One Floreasca City dezvoltat de compania cu capital românesc One United Properties în zona Floreasca din Capitală, a fost desemnat cel mai bun proiect imobiliar din Europa
Cele mai importante două tranzacții au fost IPO-ul transportatorului TTS și respectiv al dezvoltatorului imobiliar One United Properties din luna iunie a acestui an, cele două listări
În trei ședințe de tranzacționare de la Bursa de Valori București, Liviu Diaconescu și Victor Căpitanu, fondatorii One United Properties (simbol bursier ONE) au cumpărat acțiuni la
Compania austriacă Red Bull a fost de acord să preia o participație minoritară în cadrul Leeds United FC, una dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Anglia, ca parte a unui
United Petfood, unul dintre cei mai mari producători de hrană pentru animale din lume, va finaliza în luna octombrie investiția într-o nouă unitate de producție în Răcari, județul Dâmbovița
crescut ca valoare și multe ramuri s-au dezvoltat după aderarea la Uniunea Europeană, unele ramuri zootehnice încă șchiopătează, România având de trei ori mai puține bovine decât media
♦ Până acum, 2024 se conturează a fi al doilea cel mai bun an din istorie pentru lichiditatea de pe AeRO Media zilnică de tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare