Compania de consultanță imobiliară CBRE, și-a extins echipa locală de management prin numirea Alexandrei Baciu în funcția de Head of HR (People), începând cu luna septembrie.
„Ca să treci de la național la internațional trebuie să îndeplinești șase reguli: să ai un brand de exportat, să fii puternic pe piața ta de bază, să ai un management bun, să fii sigur
Compania de consultanță în management Horváth & Partners apreciază că între 15% - 25% din bugetele de marketing ale companiilor din România sunt irosite, în contextul în care anul trecut
senior și pe Laura Retegan, Ștefania Măciuceanu, Violeta Saranciuc și Alexandru Iorgulescu în funcția de avocat colaborator coordonator, etapa făcând parte din strategia ZRP de management
Peste 25% din domeniile „.ro”, circa 188.000 site-uri, sunt realizate pe platforma WordPress, aceasta fiind una dintre soluțiile de Content Management System (CMS) cu cele mai mari
Digital Kitchen, agenție locală care ajută companiile să își extindă businessurile în mediul online, asigurându-le inclusiv toată partea de management operațional, a ajuns în circa
toți au sperat că lucrurile se vor redresa, dar cei care continuă să spere riscă să piardă foarte mulți bani“, spune Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management
randamentele titlurilor de stat înregistrau creșteri care îi alarmau pe investitorii prezenți pe piețele de capital, spune Alexandru Ilisie, director de investiții al OTP Asset Management
parte a grupului bulgăresc Eurohold, au aprobat o majorare de capital de 120 mil. lei (circa 24 mil. euro), dar și o strategie pentru recrutarea unor specialiști de top și middle management
Fără un management bun al lichidității stabilitatea cursului valutar nu putea fi asigurată, iar deprecierea ar fi fost exact factorul inflaționist suplimentar (dar și sentimental) de