Ranevents, o agenție de PR fondată în România în urmă cu aproape patru ani, a reușit în 2015 să ajungă la o cifră de afaceri de 500.000 de euro, cu doar șapte angajați și câțiva colaboratori
smartphone-uri și tablete sunt semnificative pentru furnizorii de soluții software mobile, însă accesul micilor dezvoltatori pe această piață este dificil fiindcă nu au în spate
al acestui an volumele din 2010, cu un nivel de aproape 20.000 de autoturisme, în creștere cu 11,4% față de perioada similară a anului trecut, fiind cel mai mare volum din ultimii șapte
El estimează că trei sau patru companii private mari își vor face debutul la cota bursei anul acesta, după șapte ani în care singurele listări au fost cele derulate de stat.
avansului minim la creditele ipotecare standard ca urmare a posibilelor efecte negative ale dării în plată, toate băncile locale din top zece au făcut un pas mai mare sau mai mic în spate
Imobilele de lux, vilele de milioane de euro nu se vând drept simple case, ci se vând cu o poveste în spate sau cu un plan de afaceri, în contexul în care acest segment al pieței atrage
Șapte din cei mai mari nouă asigurători și-au redus echipele de personal în 2015. Cea mai mare restructurare a fost înregistrată de Asirom, de unde au plecat 192 de persoane.
Șapte dintre cele mai active instituții financiare nebancare specializate pe nișa creditelor rapide de valoare mică, pentru care lucrează circa o mie de oameni, au obținut anul trecut
Cei mai mari 40 de producători locali de mobilă au înregistrat anul trecut afaceri de 742 mil. euro, în creștere cu circa 10% comparativ cu 2010, iar șapte dintre aceștia se găsesc
Cei mai mari 40 de producători locali de mobilă au înregistrat anul trecut afaceri de 742 mil. euro, în creștere cu circa 10% comparativ cu 2010, iar șapte dintre aceștia se găsesc