Sectorul european de turism a înregistrat noi creșteri, miercuri, întrucât Tui, cel mai mare tour operator din lume, a continuat să avanseze pe bursa de la Frankfurt, înregistrând o
Țările din Balcanii de Vest s-au unit în a condamna Croația pentru majorarea taxelor impuse importurilor de fructe și legume, unele dintre acestea avertizând că vor răspunde c...
circa 40% din producția de vin realizată în aceste două țări în mai bine de 30 de țări din întreaga lume precum Polonia, Cehia, Slovacia, țările baltice, Scandinavia, China, Coreea de Sud
Compania sud-coreeană SK Innovation vrea să construiască în Ungaria cea mai mare fabrică de baterii din Europa, într-un proiect de 2,3 miliarde de euro – pe care oficialii țării l-au
Compania sud-coreeană SK Innovation intenționează să construiască cea mai mare fabrică de baterii din Europa în Ungaria, în ceea ce oficialii spun că este cea mai mare investiție greenfield
Cooperativa agricolă Agricola Cereal Sud din județul Olt a luat naștere în urmă cu trei ani, iar acum este formată din zece membri cooperatori și a reușit să atragă fonduri europene
contribuție de 13% din PIB în 2017, iar în urma evoluției din 2018, cu producția a peste 470.000 de vehicule, România deține o pondere de 63,5% din producția de vehicule în Europa de Sud-Est
Firma de avocatură Wolf Theiss anunță că a acționat în calitate de consultant juridic pentru grupul german Enercon GmbH, cel mai mare producător german de turbine eoliene, în proce...
Visa anunță că programul său de inovație - Visa Innovation Program, o platformă de parteneriate între startup-uri fintech, bănci și antreprenori cu experiență din regiunea Europei de Sud-Est