Trei instituții mici de credit - Credit Agricole, Libra și Idea Bank - au primit în luna octombrie a acestui an injecții de capital cu o valoare agregată de 22 milioane de lei, echivalentul
Compania Siveco, cel mai mare producător local de soft, cu afaceri totale de 65 de milioane de euro anul trecut, și-a majorat la începutul lunii iulie capitalul social la 178.681 lei
Chiriașii români au devansat numărul expaților din zona de nord a Capitalei în primul semestru al anului, ponderea lor ajungând astfel la 30% din total, față de 15% în toamna lui 2014
Două bănci, o firmă de recuperare de creanțe și o companie de credite de consum au primit în primele două luni din acest an injecții de capital de 207 milioane de lei (circa 47 mil.
Retrasib Sibiu (RTRA), care se ocupă cu fabricarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice, cheamă acționarii pentru 31 ianuarie să aprobe o majorare de capital de
Compania Direct One, operatorul unei rețele naționale de peste 5.500 de kilometri de fibră optică, care este parte a grupului de firme controlate de antreprenorii români Teofil Mur...
Reglementările mai dure legate de capital impuse băncilor din Uniunea Europeană în urma crizei financiare vor fi revizuite pentru a se determina dacă acestea nu restrâng în mod inutil
Viitoarele clădiri vor găzdui birouri în zona ultracentrală a Capitalei, care până acum nu a fost tocmai un magnet pentru investițiile în spații de birouri, scr…
Ieșirile de capital de pe piețele emergente s-au accelerat puternic, urcând către 1.000 miliarde de dolari în ultimele 13 luni, aproximativ dublu față de nivelul înregistrat în timpul
Noua vocație, ce nu se putea rezuma la adunarea economiilor, gestionarea conturilor și acordarea de credite bancare, nu era posibilă fără capital străin.