Compania antreprenorială Micropack din Iași a lansat pe piață un model de Robots-as-a-Service (RaaS), prin care vrea să popularizeze roboții industriali în industria alimentară din
Planificarea capacitatilor de productie si gestionarea lantului de aprovizionare (“supply-chain”) este o stiinta (aproape) exacta, si este utilizata la fabricarea de scobitori, rachete sol-sol
de masă în condițiile în care 43% din românii în vârstă de peste 15 ani nu folosesc în prezent servicii financiare, au declarat reprezentanții companiei într-o conferință…
Petromed Solutions, compania de servicii medicale private parte a grupului petrolier Petrom, a înregistrat anul trecut afaceri de 24,6 mil. lei (5,6 mil. euro), în creștere cu 3% comparativ
Fondul austriac de investiții Immofinanz, cel mai mare proprietar de birouri de pe piața locală, a încheiat un contract cu furnizorul de servicii de concierge TimePal prin care pune
Veniturile din servicii ale Cosmote România, numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, au avansat cu 5,% în primul trimestru din acest an, pe fondul încasărilor mai mari din
Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, cu afaceri de 17 mil. euro anul trecut, a anunțat că a deschis în Capitală un spital cu 50 de paturi, în urma unei investiții de
Piața de servicii medicale private a avut o creștere de 8-9% în prima jumătate a acestui an, estimează Mihai Marcu, președintele Consiliului de Administrație al MedLife, cel mai mare
Angajatorii trebuie să găsească cele mai bune instrumente pentru a-și motiva angajații, spune Luminița Scarlat, customer solution manager în cadrul companiei furnizare de software...
În mandatul ei Orange va ataca piața de pachete de servicii fix- mobil în zonele urbane în principal pe baza acordului care îi oferă acces la rețeaua fixă a Telekom.