Acesta face estimarea în contextul în care rata de economisire la nivelul gospodăriilor populației s-a redus de la 14,4% în primul trimestru la 14,3% în trimestrul al doilea, ca urmare
Rata șomajului a crescut în aprilie la 4,8%, față de 4,6% în martie, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piața forței de muncă, în contextul
Rata anuală a inflației a crescut în luna mai la 0,64 la sută, ușor peste nivelul prognozat, după ce, în aprilie, și-a reluat ascensiunea întreruptă în luna martie (0,61 la sută, de
“În ceea ce privește cele 36 mijloacele de transport libere de sarcini, au fost epuizate ședințele de licitații organizate în conformitate cu Hotărârea adunării creditorilor din data
Băncile locale au reușit să urce pe primul loc în topul celor mai profitabile din Europa, rata rentabilității capitalurilor (ROE) situându-se la 15,6% la finalul primului trimestru
Rata creditelor neperformante pentru creditele ipotecare standard a crecut cu 1,6 puncte procentuale la două luni după introducerea legii dării în plată în 2016, potrivit unui studiu
Prima propunere de pe ordinea de zi a AGOA din 7 iunie va fi cea prin care compania energetică vrea să distribuie acționarilor un dividend de 25,22 lei, atât cât recomanda și consi...
Ziarul Financiar organizează pe 12 iulie la Chișinău, împreună cu sprijinul Băncii Transilvania și al Victoriabank, conferința „Republica Moldova - România. Investiții, comerț,...