Teraplast (simbol bursier TRP) a înregistrat la nivel de grup afaceri de 416 mil. lei în S1/2019, plus 23% față de aceeași perioadă din 2018, în timp ce profitul net s-a majorat cu
Capitalizare bursieră a celor cinci SIF-uri este în prezent mai mică decât valoarea activului net, până nu demult discount-ul ajungând chiar și spre 50% la nivel cumulat.
calificați (operatori linie de producție, montatori, montatori-sudori, mașiniști, stivuitoriști, operatori de mentenanță mecanică), iar salariile oferite variază între 700 și 1.500 de euro net
Digi Communications (simbol bursier Digi), a raportat pentru primul semestru un profit net de 15 mil. euro (70 mil. lei), minus 51%, în timp ce veniturile raportate pentru operațiunile
Compania de stat Transgaz (TGN), operator al sistemului național de transport gaze naturale, a încheiat primele trei luni ale anului cu un profit net de 201,8 milioane lei, în creștere
Libra Internet Bank, un jucător de dimensiuni mici specializat pe nișa profesiilor liberale, a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 42,4 mil. lei, în timp ce
Alro Slatina, cel mai mare producator de aluminiu din Europa continentala (excluzand Rusia si Peninsula Scandinava), a inregistrat un profit net de 223 de milioane de lei în primele