Compania locală Ubique Tech, specializată în devoltarea de soluții software, a reușit să atragă peste 1.000 de utilizatori pentru aplicația mobilă „Nu mă cert“ în decurs de șase luni
Codata Software Solutions și ComputerLand România, parte dintr-un grup de firme specializat în servicii end-to-end pe zona de high tech, mizează în 2025 pe o cifră de afaceri de peste
Alte potențiale ținte ale acestora ar putea fi gigantul britanic din sectorul farma și producției de vaccinuri GlaxoSmithKline în Belgia și firme high-tech belgiene, se tem oficialii
Sprijinirea spiritului antreprenorial, accentul pus pe dezvoltarea inovativă și bazată pe cunoaștere (doar 1% din firme vin din sectoarele medium high-tech și high-tech), dar și un
Unul dintre proiectele noi din 2017 este soluția de proptech (property tech / real estate tech) pe care o dezvoltă împreună cu o companie internațională care construiește spații de