Cele mai mari investiții pe piața locală ale East Capital sunt acțiunile FP, unde suedezii au intrat încă înainte ca fondul să se listeze la bursă, cele ale OMV Petrom și acțiunile
Din poziția de ambasador al României la UE (reprezentant permanent) demnitate pe care o ocupă de șase ani, Mihnea Motoc (48 de ani) este unul dintre cei mai informați, influenți și
Desființate în timpul comunismului, camerele de comerț au apărut după 1990 și potrivit președintelui instituției Mihai Daraban, reprezintă acum „partenerul și lobby-istul numărul unu al
financiară internațională care a participat cu 125 mil. euro la ofertele publice de acțiuni derulate de Electrica și Romgaz, este interesată să participe și la viitoarele privatizări ale
procedură conțin onorarii nejustificat de mici față de obiectul contractului și calificările solicitate echipei de avocați“, a declarat pentru ZF Monica Rațiu, partener coordonator al
Chiar dacă Scoția își va asigura sprijinul unanim al celor 28 de state membre ale UE, cum ar fi Spania sau Belgia unde mișcările pentru independență sau autonomie devin tot mai evidente