de private equity și venture capital din România s-a dezvoltat foarte mult față de situația din urmă cu 6-7 ani, dar este încă în urma altor state ca număr de fonduri, dar și ca procent
România, cu o creștere a vânzărilor de mașini de aproape șase procente în 2024, față de nici un procent la nivelul Uniunii Europene, a atras noi investiții și tranzacții pe piața auto
dramatică a taxelor turistice pentru a ajuta orașele în criză de lichidități să-și crească veniturile și a-i face pe vizitatori „mai responsabili“ pe fondul unor acțiuni publice de protest
Startup-ul Circus, cu sediul în München, va echipa biroul Meta și fabrica Mercedes-Benz cu un sistem inovator care automatizează procesul de servire a alimentelor, demonstrând că o
Agriculturii, a propus majorarea sprijinului pentru producătorii de cartofi de la 200 de euro/hectar la 800 de euro/hectar, subliniind că această creștere ar reprezenta în continuare un procent
George Buruiană, șeful companiei de stat CFR Marfă, cel mai mare transportator de marfă pe calea ferată, spune că procesul de disponibilizare a fost încheiat, iar compania a reușit
și sistemele de îngrijire a sănătății și de securitate socială generează problemele cele mai importante cu care românii consideră că se confruntă România, acestea înregistrând un procent
Ministerul Dezvoltării, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, simplifică procesul de evaluare, selecție și contractare, urmând să fie semnate contracte
perspectivele economice în condițiile în care Germania continuă să se lupte cu o rată ridicată a infectărilor de coronavirus, iar perturbările lanțurilor de aprovizionare afectează procesul