ședința de tranzacționare de marți prin prisma indicelui principal BET, dinamică determinată în principal de scăderea acțiuni Romgaz cu 3,44%, Banca Transilvania cu 2,75% și OMV Petrom
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie petrolieră din România, la care statul român are un pachet de 20,7%, a depășit vineri o capitalizare bursieră de 40 miliarde de
BET a avut o scădere de 0,3% pe fondul deprecierii acțiunilor Transport Trade Services cu 5,6%, Aquila Part Prod Com cu 1,7%, Fondul Proprietatea cu 1,3%, TeraPlast cu 1,2% și OMV Petrom
Joi, cele mai tranzacționate acțiuni de au fost Hidroelectrica (rulaj de 31,7 milioane de lei), OMV Petrom (7,5 milioane de lei) și BRD SocGen (6,4 milioane).
OMV Petrom, cel mai mare producător local de petrol și gaze, a acordat noi mandate pentru membrii directoratului companiei, cu o durată de patru ani, începând din 17 aprilie 2019 până
Romgaz, Fondul Proprietatea, Electrica și OMV Petrom, printre cele mai tranzacționate acțiuni de la bursa românească, au ajuns în ultimii ani și la bursa de la Londra, „împachetate
Cea mai mare creștere din BET a fost înregistrată de acțiunile OMV Petrom (SNP) Ă0,90%, la polul opus fiind titlurile Bursei de Valori București (BVB), cu o scădere de 1,19%“.
societate ale cărei acțiuni intră în structura indicelui principal BET, va fi remunerat în calitate de acționar minoritar cu dividende de 205 mil. lei de la Nuclearelectrica și de la Petrom
Christina Verchere, CEO, Petrom, spune că perioada crizei generate de pandemia COVID19 a însemnat pentru industria petrolului o dublă lovitură, astfel companiile din acest sector au