Compania cu cea mai mare sumă aprobată este Expresion C&M SRL, care controlează clubul Control din București și restaurantele Shift și Alt Shift, deținute de Florin Oslobanu.
Maspex Romania SRL deține acum 30.991.956 de acțiuni, față de 72,8% din drepturile de vot în notificarea anterioară, nivel atins după oferta de preluare din vara lui 2025, derulată
Toate vor fi sub brandul Anna Cori și vor fi gestionate de compainia Denis Shoes Srl“, spune Ilie Cornea, antreprenorul care a pus bazele businessului acum circa două decenii.
acționat premeditat împotriva personalului silvic, în județul Caraș – Severin trei angajați ai Romsilva fiind agresați și apoi amenințați de un grup specializat în furturi de material lemnos
Games), Door Kickers: Action Squad (KillHouse Games), Gray Dawn (Interactive Stone), LigaUltras si ScoreRivals (Green Horse Games), Tap Busters (Metagame), The Adventures of Elena Temple
Ozdinc este acționar și în alte companii în România, în Orca Shipping (100%), cu activități de servicii anexe transportului pe apă, Genagri Trade (50%), ce comercializează material lemnos
Cu toate acestea, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a atras atenția asupra faptului că națiunile trebuie să rămână încă vigilente, fără să parieze prematur pe un
Dacă măsurle din OUG 29 își vor păstra valabilitatea, ar trebui ca, după perioada expirării stării de urgență, să existe o perioadă tampon de 30 de zile, după care companiile ar trebui
„Vorbeam încă de la începutul crizei despre necesitatea unor măsuri legislative-tampon, care să pareze șocul și să facă treptat trecerea companiilor la situația din piață.