UiPath, compania fondată în România de Daniel Dines, specializată în dezvoltarea de roboți software care automatizează procesele de lucru din companii, care a ajuns unul dintre liderii
Compania britanică de software Endava își consolidează prezența în România și deschide un nou birou la Craiova, care ocupă o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, potrivit
Cisco, furnizor american de echipamente și soluții software de rețelistică, și-a anunțat intenția de achiziție a firmei de securitate IT Duo Security pentru suma de 2,35 miliarde de
Comisia Europeană a aprobat vineri achizița dezvoltatorului de software GitHub de către gigantul american Microsoft, estimată la 7,5 miliarde dolari, argumentând că tranzacția nu va
Adina Gurgu, un manager cu o experiență de peste 20 de ani în cadrul TotalSoft, una dintre cele mai mari companii de software locale, a fost promovată în funcția de Chief Technology
Cele mai mari 400 de companii de software din România au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 10,42 mld. lei (2,32 mld. euro), în creștere cu 19,3% față de anul anterior
♦ Clasamentul rămâne dominat de companiile de telecomunicații, francezii de la Orange păstrându-și poziția de lider ♦ În top 5 câștiguri intră și giganții din software și servicii de
Libra Internet Bank își extinde echipa de IT și vrea să recruteze încă nouă specialiști, care să se alăture echipelor din București și Craiova, pe poziții de Software Developer, Network
Compania Fortech din Cluj-Napoca, specializată în dezvoltarea de soluții software la comandă, controlată de antreprenorul Călin Văduva, a deschis un nou birou regional pe piața locală
Compania Fortech din Cluj-Napoca, specializată în dezvoltarea de soluții software la comandă, controlată de antreprenorul Călin Văduva, a deschis luna acesta primul birou de vânzări