Livrăm carne premium direct din abatorul propriu, folosind flota noastră de mașini frigorifice, asigurând astfel un flux sigur și controlat în toate etapele.
Potrivit instituției, Serviciile Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) realizează verificarea situației juridice a solicitanților direct
miliarde de lei (785 mil. euro) anul trecut, spune că legea prin care producătorii locali ar fi trebuit sprijiniți a pornit ca o bună intenție, dar s-a transformat într-un atac direct
De asemenea, Corsa va fi disponibil acum cu noile motoare supraalimentate de 1,0 litri, cu trei cilindri care concurează direct cu cel EcoBoost de 1,0 litri produs la Craiova dar și
La polul opus, Daniel Mischie, director de operațiuni al grupului City Grill și președinte al Asociației Comercianților din Centrul Istoric – Micul Paris, care are peste 60 de
Grupul austriac Strabag negociază cu conaționalii de la S+B Gruppe pentru a prelua un teren de 3,8 ha la doi pași de aeroportul Otopeni, spun surse din piață.