Circa 46% din românii care au accesat un credit de nevoi personale în primele patru luni din acest an au venituri mai mici de 1.500 de lei lunar, în timp ce creditele ipotecare sun...
Afacerile grupului ce cuprinde nume precum KFC, Pizza Hut și Hard Rock Cafe au crescut anul trecut cu 12%, până la 94 de milioane de euro, iar deschiderea de noi restaurante susține
“Vom anunța sprijinul pentru cei care angajează șomeri sub 25 de ani, faptul că un an de zile nu plătesc contribuții de asigurări”, a spus Ponta, la Antena 3.
Transelectrica (TEL) a avut anul trecut un profit de 27 milioane lei (6 milioane euro), de peste patru ori sub câștigul din precedentul exercițiu financiar, de aproape 114 milioane
rețelelor alimentare de la producător la consumator în UE sunt irosite până la 50% din alimentele consumabile și sănătoase, în vreme ce 79 de milioane de cetățeni europeni trăiesc sub
Jogger va fi produs începând cu finalul acestui an la Mioveni alături de Duster, Logan și Sandero Stepway. Din 2023 va fi și primul hibrid din gama Dacia.
Alina și Ionuț Tomescu, o familie de corporatiști din județul Brașov, care a pornit afacerea Băcănia lui Tomiță în 2017, speră să ajungă la primul milion de euro în 2023, după ce s...
Reluarea zborurilor de către Blue Air din 10 octombrie este sub semnul întrebării, în contextul în care reînceperea activității depinde de banii pe care îi vor aduce cei doi investitori
Cl[direa istorică Athénée Palace, care se află lângă Ateneul Român, se va afla de la începutul anului viitor sub umbrela Intercontinental, după o lungă serie de negocieri cu mai multe