România s-a calificat în etapa finală a competiției Global Legal Hackathon 2019 cu proiectul echipei Legal Shapers, care a dezvoltat un chatbot numit Lawrelai (Law related AI), acesta
Legal Shapers este echipa aleasă pentru a reprezenta România în etapa a doua a competiției Global Legal Hackathon 2019, aceasta dezvoltând un chatbot juridic pentru călătorii prin lume
Banca centrală din Suedia ar putea lupta împotriva politicii monetare globale prin creșterea dobânzii, în timp ce economiile din țările scandinave încetinesc, conform Financial Times
context în premieră numărul de iPhone-uri active, de 900 de milioane de unități, pentru a sublinia potențialul uriaș pe care îl are compania în vânzarea de servicii către baza sa globală
Intervenția lui Maas a reprezentat „cel mai puternic apel de până acum pentru autonomie financiară și monetară a UE vizavi de SUA”, arată Thorsten Benner, director al Global Public
tehnologiei inteligenței artificiale (IA) va avea în următorii 20 de ani un impact semnificativ asupra economiilor la nivel mondial, aceasta urmând să genereze o creștere a PIB-ului global
Ministrul german de finanțe Olaf Scholz a anunțat că va încerca să ajungă la un acord cu administrația Biden cu privire la reguli globale pentru impozitarea companiilor, în condițiile
De la gaze naturale americane, la petrol în sud-estul Asiei și uraniu în Africa subsahariană, Turcia este prinsă într-o goană globală după energie și materii prime, punându-și la bătaie
Vicepreședintele Băncii Centrale Europene Luis de Guindos a avertizat că Europa trebuie să acționeze rapid pentru a crește rolul global al monedei unice europene, în condițiile în care
Global Vision, dezvoltatorul fondat de Sorin Preda, intră într-o nouă etapă de creștere cu proiecte de 130 de milioane de euro demarate în 2025 și un portofoliu țintă de peste un miliard