Astfel, belgienii de la Mega Image vor să deschidă un al doilea drive store, iar lanțul de hipermarketuri Cora a anunțat că în acest an prioritatea este dezvoltarea serviciului online
Astfel, belgienii de la Mega Image vor să deschidă un al doilea drive store, iar lanțul de hipermarketuri Cora a anunțat că în acest an prioritatea este dezvoltarea serviciului online
Sud-africanii de la NEPI au avansat spectaculos cu proiectele Mega Mall din Pantelimon și Vulcan Value Center din Rahova, Sonae a continuat să sape și să toarne pereți mulați la ParkLake
Ulterior plasamentului privat o să fie și o listare tehnică la Bursa de Valori București pe segmentul AeRO. știm că la noi în țară nu este legislație pentru Real Estate Investment Trust
Locuire incluzivă, locuire accesibilă și servicii publice de calitate, tranziția verde – locuire sigură și durabilă, întărirea capacității administrative – sunt obiectivele setate pentru
Clădirile mici de birouri sunt o nișă pe care mizează investitorii din real-estate, o piață secundară spre care migrează cei nemulțumiți de randamentele oferite de depozitele
70% din vinurile testate (220 de vinuri) au reușit să treacă de pragul de 80 de puncte și au intrat în ghidul vinurilor românești realizat de Gault & Millau.