dereglementare, reduceri de taxe pentru Corporate America și pentru o parte din consumatorii americani, protejarea pieței americane și creșterea tensiunilor comerciale la nivel global
Grupul Revolut a încheiat anul 2023 cu venituri de 2,1 mld. euro la nivel global, în creștere cu 95% față de anul 2022, ajungând la un profit net de circa 400 mil. euro, potrivit informaților
Grupul Superbet, care se îndreaptă spre venituri de 2 mld. euro pe toate piețele și pe toate segmentele – pariuri sportive, poker, casino online –, vrea să se extindă la nivel global
adeverit, așteptările pieței nu s-au concretizat și sunt multe companii care au ridicat bani la evaluări mari și care au dificultăți în a se finanța din nou – iar acesta este un trend global
Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital din România, a anunțat luni seară că furnizorul global de indici FTSE Russell a făcut public anunțul privind rezultatele
La nivel global, Envipco este producător de Reverse Vending Machines (RVM) cu peste 40 de ani de experiență în fabricarea și operarea soluțiilor de colectare și reciclare.