Ministerul Muncii lucrează cu Banca Mondială la elaborarea unei Strategii Naționale privind Persoanele Vârstnice -document ce va stabili direcții de intervenție, măsuri concrete și
Banca Feroviara, controlată de omul de afaceri Valer Blidar, a înregistrat anul trecut o pierdere de 20,4 mil. lei, în creștere cu 20% față de rezultatul negativ din 2011, potrivit
Banca Transilvania, devenită din 2011 a treia mare instituție de credit de pe piață în funcție de active, a ieșit din grupul de patru bănci cu capital majoritar privat românesc, intrând
Banca Transilvania (simbol bursier TLV) va lansa marți 9 aprilie o emisiune de obligațiuni convertibile în acțiuni și cu scadență la șapte ani, prin care vrea să împrumute 30 milioane
Negocierile Bank of Cyprus cu Banca Transilvania și Raiffeisen se anunță dificile și destul de tensionate, afirmă surse de pe piață, având în vedere că banca cipriotă nu este tocmai
Banca Transilvania și Raiffeisen sunt singurele bănci care au depus oferte ferme pentru preluarea portofoliului de active și pasive al sucursalei Bank of Cyprus din România până luni
Eximbank, banca de stat dedicată finanțării exportatorilor și întreprinderilor mici și mijlocii, țintește anul acesta o majorare a cotei de piață, mizând pe cererea în creștere pentru
Banca Transilvania, a treia bancă locală după activele deținute, a ajuns la finalul lunii martie la un număr de 425.000 de clienți care utilizează serviciul de internet banking