Mai bine de zece executivi din farma și-au făcut bagajele în ultimul an, marjele de profit ale companiilor sunt diminuate de suprataxa impusă de guvern, iar decontările medicamentelor
Comisia de buget-finanțe din Senat a respins, marți, conturile de execuție bugetară ale Societății Române de Televiziune și ale Societății Române de Radio, pe anii 2010 și 2011, senatorii
Rezultatul net al industriei asigurărilor în 2011 indică pierderi de 329,7 milioane lei, în creștere de opt ori față de nivelul consemnat la finele anului anterior, potrivit datelor
Peter Thiel, care i-a cunoscut pe Moskovitz și Rosenstein odată cu investițiile sale în Facebook încă din primele momente ale lansării rețelei sociale, a investit în Asana din 2009.
Trei sferturi sunt operațiuni fără regres, prin care banca preia riscul de neplată al debitorilor cedați, clienții având certitudinea încasării creanțelor inclusiv în situația în care
desfășoară în perioada 9 aprilie - 30 iunie 2012 o promoție la creditele de nevoi personale în lei, în cadrul căreia clienții vor beneficia de una dintre cele mai atractive dobânzi ale
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, la o întâlnire cu autoritățile locale din Bistrița-Năsăud, că în aproximativ două săptămâni se va finaliza evaluarea celor circ...
Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, luni, să sesizeze Comisiile juridice pentru punerea de acord a prevederilor legii privind comasarea alegerilor
ReglementÃrile internaționale de adecvare a capitalului băncilor Basel III vor duce la schimbarea modelelor de afaceri ale instituțiilor de credit, iar România este vulnerabilă la aceste