localitate și ca urmare a acestui fapt își schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării
Ulterior, compania are în plan începerea instalării în marile orașe din România a aparatelor de tip RVM (Reverse Vending Machine) în care consumatorii vor putea să introducă ambalajele
Hala în suprafață de aproximativ 15.000 de metri pătrați este finalizată în acest moment, urmând ca pe parcursul anului 2019 să finalizăm instalațiile.
În sectorul reparării, întreținerii și instalării mașinilor și echipamentelor, creșterile salariale reflectă necesitatea de a atrage și reține forță de muncă specializată într-un mediu
Excepția de la embargo a primit-o pentru a avea timp să adapteze instalațiile uriașei rafinării Lukoil Neftochim Burgas pentru a putea procesa alt tip de petrol în locul celui rusesc
„Ei au făcut și fac mai multe operațiuni pentru a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile și instalațiile pe care vor să le construiască și au încercat să
Instalațiile de stocare a gazelor din Germania sunt în prezent pline în proporție de aproximativ 26,5%, după ce la începutul acestei luni au atins cel mai scăzut nivel din ultimii patru
demonstratorul ALFRED (Advanced LFR European Demonstrator) și infrastructura experimentală de pe platforma Institutului de Cercetări Nucleare de la Pitești – Mioveni (cu instalațiile