Noile generații de candidați aflați în căutarea primului loc de muncă cer salarii peste nivelul abilităților pe care le dețin, confirmă prezența la interviuri de angajare, dar nu se
Noile generații de candidați aflați în căutarea primului loc de muncă cer salarii peste nivelul abilităților pe care le dețin, confirmă prezența la interviuri de angajare, dar nu se
Jocurile din zona de explorare și producție de hidrocarburi din Marea Neagră devin tot mai interesante, la finalul lunii trecute un consorțiu de trei companii, din care fac parte și
angajați și care nu reușesc să îi motiveze și altfel decât prin recompense financiare au de pierdut pe termen lung, pentru că ajută la conturarea unor profiluri de angajați care devin
International Finance Corporation (IFC) - divizia de investiții a Băncii Mondiale - și Banca Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank - BSTDB), care dețin împreună 24,5% din
Exploatarea gazelor în Marea Neagră se apropie cu pași mai repezi decât se prevedea până acum, însă niciunul dintre cei care dețin astăzi puterea în România nu spune realitatea: aceste
permite dezvoltarea conceptului IoT („Internet Of Things”), prin intermediul căruia tot mai multe aparate electronice – frigidere, mașini de spălat, aparate de aer condiționat - devin
Trei acționari minoritari ai Băncii Comerciale Carpatica (BCC), care dețin împreună 5,18% din acțiuni, cer conducerii să adopte măsuri de "austeritate", adică economisire, după ce banca
Tensiunea a ajuns la cote maxime și pe piața bancară locală, din care grecii dețin o felie de 12%, în condițiile în care criza băncilor de la Atena a ajuns la punctul în care se vorbește
interzice o gamă variată de practici anticoncurențiale, atât sub forma înțelegerilor dintre întreprinderi independente, cât și sub forma practicilor unilaterale ale întreprinderilor care dețin