Relee Mediaș (RELE), companie deținută de persoane fizice, dar și SIF Oltenia și care se ocupă cu fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității, propune un dividend
Romgaz Mediaș (SNG), companie energetică controlată de statul român în proporție de 70%, a raportat un profit preliminar de 1,024 miliarde lei, în scădere cu 14,2% față de cel realizat
Mai multe anunțuri ale unor companii de recrutare care caută medici pentru țări precum Marea Britanie, Franța sau Irlanda au fost lipite în ultimele luni pe holurile din mai multe spitale
Lucian Isar, nominalizat pentru funcția de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, a primit, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate.
Operatorul de servicii medicale MedLife ar putea termina anul cu afaceri de 60 de milioane de euro, peste estimările inițiale și peste nivelul din 2011, în contextul în care ritmul
Ministerul Mediului nu va mai organiza în acest an licitații pentru construcția de parcuri în mediul rural, ci doar va continua cele peste 200 de astfel de proiecte aflate deja în derulare