Stocul de malluri și centre comerciale din România va ajunge anul acesta la trei milioane de metri pătrați, iar în București va fi depășit pragul de un milion de metri pătrați, potrivit
controlat de omul de afaceri Ion Țiriac, a cumpărat participațiile pe care compania spaniolă Riofisa le deținea în două societăți prin intermediul cărora urma să fie dezvoltate două centre
circa peste 1.000 de avioane care decolează săptămânal de pe aeroportul din Otopeni, aproape 40% zboară către cele mai populare zece destinații din Europa, orașe care sunt atât centre
Investițiile imobiliare înaintează și pe timp de iarnă, cel puțin pe șantierele viitoarelor centre comerciale din estul Capitalei și ale clădirilor de birouri din nordul orașului, în
Odată cu deschiderea noului Veranda Mall de la Obor, care are o suprafață închiriabilă de 30.000 mp, sectoarele 2 și 3 au ajuns să dețină 40% din stocul de centre comerciale moderne
Simon Roth, 68 de ani este un om de afaceri de origine israeliană și fondator al companiei Ganel Real Estate, care a construit mai multe centre logistice pe care le-a închiriat către
Argo Capital Property, unul dintre cei mai mari proprietari, operatori și dezvoltatori de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, va extinde centrul comercial Era Park din
Compania imobiliară GTC (Global Trade Centre), care a dezvoltat în București proiecte precum America House din Piața Victoriei sau turnurile City Gate din Piața Presei, a cumpărat clădirile
Antreprenorul ieșean controlează Iulius Group, unul dintre cei mai puternici jucători locali din piața românească de centre comerciale și birouri.Iulian Dascălu a fost unul dintre primii