Fondul tranzacționat la Bursă ETF BET Patria-TradeVille (TVBETETF), care replică indicele de referință BET, număra recent 11.793 de investitori, dintre care 11.740 persoane fizice și
BCR, TradeVille și Swiss Capital au fost cei mai activi brokeri de la Bursa de Valori București în mai 2022, asigurând împreună 42,9% din totalul intermedierilor, respectiv tranzacții
Financiară (ASF) a aprobat solicitarea societății de administrare a investițiilor Patria Asset Management de autorizare a unui nou fond deschis de investiții, ETF Energie Patria-Tradeville
Management, care gestionează două ETF-uri (exchange traded funds/fonduri tranzacționare la Bursă) de la BVB, a anunțat reducerea unora dintre comisioanele aplicate ETF-ului BET Patria-TradeVille
companiile listate pe segmentul principal de tranzacționare care afișează cele mai ridicate randamente pentru investitori de la începutul acestui an, potrivit datelor transmise de Tradeville
companiile listate pe segmentul principal de tranzacționare care afișează cele mai ridicate randamente pentru investitori de la începutul acestui an, potrivit datelor transmise de Tradeville
Bittnet Systems, Ascendia și Life is Hard, a oferit investitorilor în 2020 de la câștiguri de 64% la randamente negative de 32%, potrivit calculelor realizate de brokerii de la Tradeville
Tradeville, Goldring și Prime Transaction, printre cei mai activi intermediari de retail de la Bursa românească, estimează că Fondul Proprietatea se va poziționa pe primul loc în topul
Grup Șerban Holding, spune că una dintre țintele investiționale cu fondurile de 25 mil. lei pe care compania antreprenorială vrea să le atragă într-un plasament de acțiuni, prin TradeVille
au ajuns la niveluri similare cu cele ale companiilor din vestul Europei sau chiar din America, iar prima de risc a pieței locale s-a redus mult, a spus Vlad Maria, broker la TradeVille