În ceea ce este considerată cea mai îndrăzneață acțiune pentru oprirea sângerării, banca centrală a Rusiei a anunțat în miez de noapte ridicarea principalei dobânzi pentru depozite
livrarea de colete în țară și în străinătate, un barometru al stării economiei, a crescut cu două cifre în primele două săptămâni din decembrie, în apropierea sărbătorilor de iarnă, ceea
Economia României nu este afectată în mod direct de majorare dobânzii-cheie de la 10,5% la 17% operată de Banca Centrală a Rusiei, iar în ceea ce privește comerțul pe care România îl
Andrei Stamatian, bancherul care ocupă din 2011 funcția de prim-vicepreședinte al băncii de stat CEC Bank, a avut în 2013 un venit de 915.772 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară
economie, perspectiva unor majorări salariale, prețurile mai mici ale energiei și încrederea generală în economie au întărit consumul din Germania în primele săptămâni ale anului, ceea
În zece ani multe dintre capacitățile de generare aflate în folosință acum se vor închide, ceea ce va face necesare reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, a declarat Daniela Lulache, directorul
Sergiu Manea, 42 de ani, vicepreședintele executiv al BCR, cea mai mare bancă locală, a avut anul trecut venituri nete de 1,97 milioane de lei din mandatul de la BCR, ceea ce înseamnă
Secretarul de stat care coordonează „divizia” de sport din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, are un venit anual de peste 56.300 de lei net, ceea ce înseamnă că, lunar, salariul
Încrederea analiștilor în economie a continuat să se îmbunătățească în luna decembrie în ceea ce privește așteptările pentru viitor, în timp ce componenta care evaluează condițiile