Ceea ce noul premier al Poloniei Ewa Kopacz a promis că va fi o campanie de desființare a tradiției foștilor lideri politici de a subvenționa minele neprofitabile a degenerat într-o
În 2050 vom ajunge sa petrecem in medie 22 de ani la pensie, ceea ce e complet nesustenabil pentru sistemul de pensii de stat deoarece nu poti să finanțezi o pensionare de 30 de ani
Andrej Babis, ministrul de finanțe al Cehiei, a respins orice planuri referitoare la adoptarea monedei euro de către țara sa până în 2018 cel puțin, ceea ce-l aduce în opoziție clară
Angajații trebuie lăsați de companii să își aleagă beneficiile pentru că acest lucru le dă un sentiment de control, ceea ce face ca beneficiile să devină mult mai valoroase pentru
Adrian Floarea, directorul furnizorului de servicii de certificare certSIGN, consideră că în România în momentul de față exista o lipsa acută de cultură în ceea ce privește amenințările
Fondul Monetar Internațional a avertizat că probabilitatea este mare ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânzile mai accentuat decât se așteaptă piețele, ceea ce va umfla prețurile
Bogdan Văduva, partener al firmei de consultanță KPMG, spune că încrederea în mediul de afaceri românesc a crescut anul trecut, ceea ce s-a reflectat într-un interes crescut din partea
Magistraturii (CSM) susține că perioada de reținere ar trebui să fie majorată de la 24 la 48 de ore, perioadă de timp considerată rezonabilă și care ar permite o ingerință minimă în ceea
Ionel Bucur, directorul centralei nucleare de la Cernavodă, obiectiv strategic care asigură aproape 20% din toată energia României, a avut anul trecut venituri de 610.000 lei, ceea
Acțiunile exportatorilor elvețieni au intrat în picaj după ce Banca Națională a Elveției a eliminat un plafon aplicat schimblui valutar, ceea ce a determinat francul elvețian să crească