Un număr de 1,7 milioane de acțiuni, respectiv 10% din companie, au fost cumpărate de Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), într-o tranzacție
specializată în servicii de consultanță și lobby, parte a GMP Group, a ajuns la afaceri de un milion de euro și 30 de angajați în România, vizând acum extinderea externă, în Serbia, Georgia
scăderii dobânzilor este redusă și cel mai probabil va rămâne la nivelul actual, ținând cont că România este dependentă de ce se întâmplă pe plan extern, nu numai intern, a spus Florin
România are nevoie de un proiect de țară care să vină cu reconfigurarea sistemului de impozitare și a rolului angajatului în guvernanța unei companii, este de părere economistul Florin
Deși la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului s-a purtat ca și cum ar fi dorit să-i convingă pe parlamentari să-l accepte, ministrul interimar, Florin Cîțu, a subliniat
Fostul premier Florin Cîțu consideră că România a făcut în perioada 2022-2026 un viraj brutal de la drumul spre liberalism la un intervenționism agresiv, printr-o succesiune de ajustări
Prin programul Invizibilii, ne dorim să le oferim o voce și să-i aducem în prim-plan, acolo unde merită să fie văzuți și sprijiniți”, a spus Florin Bâlcan.
care afectează sectorul bancar și statabilitatea financiară sunt legate de conflictele geopolitice, de dezechilibrele macroeconomice și de rata creditelor neperformante, susține Florian